Exerciţiile pe care le conţine se folosesc în vederea dezvoltării fizice generale şi de întărire a sănătăţi.
Aerobic înseamnă practicarea în ritmul muzici disco a unor complexe de exerciţii pentru anumite grupe musculare, în funcţie de sex şi vârstă, cu scopul păstrării şi întăririi sănătătii. Exerciţiile trebuiesc astfel alese încât să respecte toate principiile pedagogice şi fiziologice specifice efortului fizic şi să cuprindă, pe rând, toate grupele musculare ale corpului şi toate articulaţiile.
Unul dintre marile avantaje ale sistemului aerobic îl constituie faptul că nu necesită condiţii deosebite fiind suficiente:
- o sală (chiar şi mică)
- un casetofon, calculator (casete cu muzică imprimate CD,Stik)
- unele obiecte portabile (corzi pentru sărit bastoane, măciuci, etc.)
- el poate fi ptracticat şi la domiciliu, dar numai după o prealabilă învăţare corectă a exerciţiului (pentru aceasta este nevoie de un specialist).
Aerobicul cu caracter necompetitional se compune din: dans de jazz, balet, jogging, body building, yoga, iar antrenamentul cuprinde mai multe momente de desfaşurare:
- Warm up (încălzirea) cu exerciţii uşoare, simple, relative cunoscute de practicanţi – 10 minute.
Exerciţiile trebuie să cuprindă: îndoiri, aplecări. răsuciri, extensii, arcuiri, treceri în diferite poziţii, variante de mers toate cu specific aerobic şi încadrate în fondul muzical.
- Jogging (alergare-sarituri) care urmăreşte îmbunătăţirea treptată a întregii funcţionalităţi a organismului, trecerea treptată a pulsului pînă dincolo de 100 de bătăi pe minut – 10 minute
Alergarea cuprinde numeroase variante începând de la o alergare simplă, joc de gleznă şi mergând până la creşterea gradului de complexitate urmând şi introducerea unor miscări de braţe alternative şi apoi simultan (ridicări ale unui singur braţ prin lateral sus, prin înainte sus, uşor flexat din articulaţia cotului sau întins, extensii ale braţului, îndoiri şi întinderi, etc.
La fel ca şi alergarea săriturile vor avea un grad de complexitate mai scăzut la început urmând ca acesta să crească treptat (sărituri de pe un picior pe celălalt; sărituri în fandare înainte, diagonal, lateral; sărituri cu ridicarea unui picior la piept etc.).
- Strech (întinderea), cuprinde exerciţii care să vizeze relaxarea şi întinderea tuturor grupelor musculare. Ritmul de lucru creşte în continuare – 10 minute.
- Wark out (lucrul propriu-zis), cu exerciţii la sol care să solicite intens toate grupele musculare ale corpului. Pulsul trebuie menţinut la 120 de bătăi pe minut – 20 minute
- Cool down (încheierea) cu exerciţii de relaxare, de scădere treptată a nivelului de efort, multe exerciţii de respiraţie. Pulsul trebuie să revină sub 100 bătăi pe minut – 10 minute
Programul aerobic poate şi trebuie practicat de către elevi în cadrul lecţiilor de educaţie fizică vizând alături de realizarea tuturor obiectivelor educaţiei fizice (sanogenetice creşterea normală, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea capacităţii motrice, formarea de priceperi şi obişnuinţe motrice, clădirea psihica, etc.) şi unul la fel de important: formarea bazei educaţiei fizice permanente a elevilor, astfel încât educaţia fizică să-l însoţească toată viaţa.
Profesor: Dan Naparu